vineri, 6 aprilie 2018

Recunoașterea Domnului - Duminica a II-a din Timpul Pascal (Anul B)

ÎNDOIALA LUI TOMA 
„Recunoașterea lui Isus înviat” 
Fap 4,32-35; Ps 117; 1In 5,1-6; In 20,19-31 

Dobândirea unei credințe autentice 
şi încrederea în mărturia apostolilor 
sunt două teme centrale în comunitatea creștină 
atât de la început, cât și din prezent. 
Toma nu a crezut celor spuse 
de discipolii care l-au văzut pe Isus; 
și-a dat seama de neîncrederea sa 
și a mărturisit credința în învierea 
doar atunci când a văzut 
semnele pătimirii pe trupul glorificat al lui Isus 

Contextul: Isus şi îndoiala apostolului Toma 
Ioan este martorul ocular care a relatat evenimente despre Cristos înviat şi despre faptele care i-au mărturisit învierea. Ucenicul așază aceste fapte în aceeași zi a săptămânii: în dimineața şi în seara primei zile după sabat - în ziua învierii -, şi opt zile mai târziu. Relatarea prezintă mai întâi revărsarea Duhului Sfânt şi mandatul dat de Isus înviat discipolilor în seara zilei de Paște, iar apoi povestește episodul neîncrederii lui Toma. Isus înviat l-a invitat pe Toma să vadă semnele pătimirii, iar acesta și-a dat seama de lipsa sa de credință şi a mărturisit: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 
Isus este Domnul. El poartă pe trupul său glorificat semnele răstignirii şi îl invită pe Toma să le privească şi să le recunoască. 

La izvoarele credinței 
Textele liturgice scot în evidență credința în misterul învierii lui Isus. 
  • Prima lectură prezintă un rezumat în care este evidențiat raportul dintre primii ucenici și mărturia apostolilor, și conclude cu împărțirea bunurilor: „Nu era niciunul dintre ei care să ducă lipsă, căci toți care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau prețul celor vândute şi îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie”.
  • În a doua lectură, Ioan mărturisește: „Oricine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu şi oricine îl iubește pe cel care a dat naștere îl iubește şi pe cel care s-a născut din el”. 
  • În evanghelie, Ioan relatează prezența lui Isus în seara primei zile a învierii şi opt zile mai târziu; Isus a venit deşi ușile erau încuiate, a stat în mijlocul discipolilor şi a vorbit cu aceștia. 

Perspectiva: “a stat în mijlocul lor”, “adu-ți degetul”, “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 

1. „Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pacea să fie cu voi!” 
Ucenicii erau reuniți la Ierusalim, probabil în Cenacol, deoarece acest loc era foarte important pentru ei. Cu doar câteva zile în urmă, chiar în Cenacol, ei au mâncat paștele împreună cu Învățătorul lor şi au primit misiunea de a celebra euharistia - memorialul misterului lui Isus. Ioan îşi amintește bine că ușile erau închise de frica iudeilor. Toți erau speriați. Se mai găseau încă într-o stare de neliniște şi nu îndrăzneau să se declare de partea lui Isus.

Isus a venit, s-a arătat celor prezenți şi a stat în mijlocul lor (din grecescul histemi, „a sta”). Domnul înviat i-a salutat pe toți, le-a dăruit pacea, zicându-le: Shalom!, „Pacea să fie cu voi!” şi li s-a prezentat: le-a arătat mâinile şi picioarele.

Ioan îşi amintește totul. Acea seară unică a rămas în inima sa şi s-a întipărit pentru totdeauna în mintea sa. Apostolul Ioan mărturisește în paginile lăsate: „În acea seară, Isus m-a invitat să-i ating semnele rănilor, să constat că este chiar el, în carne şi oase, şi să văd urmele rănii din coastă. L-am recunoscut toți! Bucuria noastră a fost mare și de nedescris. Domnul a dăruit fiecăruia dintre noi darul păcii şi ne-a trimis în lume pe toți şi pentru totdeauna, ca ucenici ai săi. El ne-a cerut să-l slăvim pe Tatăl, să-i facem cunoscut numele şi să arătăm tuturor iubirea sa. În acea seară de neuitat a început pentru noi un timp nou. Isus glorificat ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt, oferindu-ne posibilitatea să fim părtași la comuniunea cu Dumnezeu şi să împăcăm orice persoană cu el. Din acel moment, datorită victoriei Domnului asupra întunericului, mântuirea şi bucuria ajung la fiecare persoană, iar viața dobândește un sens nou”. 

2. „Adu-ți degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ți mâna şi pune-o în coasta mea”
Toma a pierdut prima întâlnire cu Domnul înviat. Și ce lipsă! A pierdut chiar vestirea nemaiauzită a victoriei asupra morții, a învierii lui Isus. Desigur, ucenicii i-au povestesc totul, dar lui Toma îi era greu să accepte că Isus este viu, înviat şi că le-a apărut. Nu avea încredere în mărturia lor. Cuprins de dubii, a rămas cu neliniștea și durerea ce-l copleșiseră. Mai mult, cerea discipolilor dovezi și semne. Toma credea în învierea morților, dar voia să verifice cu simțurile lui dacă Isus este deja părtaș la această înviere. Ca probă, voia să atingă semnele rănilor din timpul răstignirii.

Duminica următoare Isus a venit din nou în mijlocul discipolilor, deși ușile erau încuiate, şi le-a adresat salutul păcii. Isus știa ce gândea Toma şi îi cunoștea dorința și de aceea nu l-a lăsat să aștepte, ci i s-a adresat imediat, oferindu-i posibilitatea atât să-şi împlinească dorința, să-i atingă semnele rănilor, cât şi să-şi exprime credința în el, să fie un discipol adevărat şi credincios. 

3. „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Toma nu a ajuns să împlinească ceea ce gândise. El a văzut și a crezut. Reacția lui Toma a fost imediată, o profundă mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” El a mărturisit astfel că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat, iar această mărturisire a fost împărtășită de Ioan. În acel moment, Ioan a văzut cum Isus l-a lăudat pe Toma pentru că l-a recunoscut prin credinţă şi cum Isus le-a cerut tuturor discipolilor să creadă în el și atunci când nu îl vor mai vedea cu ochii lor.

Neîncrederea lui Toma a rămas un exemplu şi a condus la o profundă mărturisire a credinței în Cristos Domnul. Și deoarece orice om se poate găsi în situația lui Toma, toți suntem invitați să ne bazăm credința în Isus înviat pe mărturia discipolilor. Vom avea bucuria de a-l întâlni şi de a-l recunoaște pe Domnul înviat atunci când vom asculta cuvântul evangheliei şi vom primi mărturia celor care l-au întâlnit şi l-a văzut în mijlocul lor.

Şi astăzi Domnul continuă să-i trimită în lume pe discipolii săi; prin ei, fiecare om este invitat să primeacă aceeași mărturie şi aceeași evanghelie, conștienți fiind că aceasta este calea recunoașterii și a întâlnirii cu Domnul înviat. Fericiți sunt toți cei care cred în el fără să-l fi văzut! 

Pentru ca viața să fie trăită 
„Dumnezeule pururi îndurător,
în celebrarea anuală a sărbătorii Paștelui,
tu înflăcărezi credința poporului consacrat ție;
te rugăm, sporește harul pe care ni l-ai dăruit,
pentru ca toți să ajungă să înțeleagă cum se cuvine
în ce baie au fost spălați, în ce Duh au fost renăscuți,
cu ce sânge au fost răscumpărați”. 

Gândurile mele 
Calea credinței trece in mod inevitabil prin momente de criză. 
Neîncrederea lui Toma a rămas un exemplu şi a condus la cea mai profundă mărturisire de credință în Isus înviat: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. 
Orice om este invitat să-şi sprijine credinţa în Isus înviat pe cuvântul lui Dumnezeu și pe mărturia discipolilor care l-au întâlnit și văzut pe Domnul.
Trimiteți un comentariu