duminică, 30 august 2015

Inima curată - Duminica a XXII-a din Timpul de peste an (Anul B)

RELIGIOZITATEA ADEVĂRATA
„Inima curată”
Deut 4,1-2.6-8; Ps 14; Iac 1,17-18.21-22.27; Mc 7,1-8.14-15.21-23

Tradițiile din bătrâni
au devenit deja apăsătoare
și cu o încărcătură morală strivitoare.
Cărturarii învață că acestea sunt necesare
în practicarea cultului.
Isus însă intervine și îi corectează.
Poruncile lui Dumnezeu și tradițiile din bătrâni
se deosebesc unele de altele.
Prescrierile rituale sunt simple legi omenești.

Contextul: disputa despre lege și despre tradiții
Evanghelia după Marcu afirmă că în jurul lui Isus s-au adunat fariseii și unii dintre cărturari, reprezentanții mai marilor învățători de la Ierusalim. Între Isus și aceștia din urmă se iscă o dispută interesantă cu privire la lege și la tradiții. Cărturarii, care se consideră teologi și interpreți ai legii, îl întreabă pe Isus: „De ce discipolii săi nu urmează tradițiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?” Atunci Isus intervine, arată care este diferența între porunca lui Dumnezeu și tradițiile din bătrâni, spune că nu este de acord cu distincția dintre curat și necurat și demască ipocrizia tradiției „corban”. Evanghelistul nu spune când și unde are loc disputa, însă în următoarele versete afirmă că Isus se află în ținutul Tirului și al Sidonului, un ținut păgân, care se învecinează cu Galileea.
Isus este Învățătorul. El învață că porunca lui Dumnezeu se află deasupra oricărei tradiții.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema religiozității.
  • În prima lectură, religiozitatea constă în ascultarea și practicarea cu fidelitate a tuturor legilor date de Domnul lui Moise: „Acum, Israel, ascultă hotărârile şi judecăţile pe care te învăţ să le împliniţi pentru ca să trăiţi, să ajungeţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri! Nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi nu scoateţi nimic din ele, ci păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu!”
  • În a doua lectură, Iacob afirmă că adevărata religiozitate constă în exprimarea iubirii față de aproapele, în special față de cei mai nevoiași: „Primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poat e mântui sufletele voastre! Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă. Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume”.
  • În evanghelie, Isus vorbește despre înțelesul datinilor iudaice și afirmă că religiozitatea se află în inima celui care ascultă și împlinește cuvântul lui Dumnezeu: „Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor (...). Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur”.

Perspectiva: „cu mâinile necurate?”, „nimic în afara omului”, „din inimă”

1. „Fariseii şi cărturarii l-au întrebat: «De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?»”
Cărturarii îi reprezintă pe mai marii preoților de la Ierusalim. Împreună cu unii farisei, ei se adună în jurul lui Isus. Inițiativa lor este oficială și doresc să obțină răspunsuri clare de la Isus. Ca teologi, ei caută să fie credincioși legii, recitind-o, și să respecte legea printr-o serie întreagă de tradiții. Cu adevărat sunt interpreți pricepuți ai legii și ai tradițiilor din bătrâni. De mai bine de 400 de ani, mai exact din timpul guvernatorului Neemia, aprofunzând Tora - legea scrisă - împreună cu fariseii și preoții, au făcut numeroase legi și prescrieri, care au devenit cu timpul tradiții din bătrâni - legea orală.

Tradițiile din bătrâni, devenite chiar mai angajante decât Tora, au o încărcătură morală strivitoare. Pentru interlocutorii lui Isus, ele sunt considerate necesare pentru a trăi în libertate și pentru a împlini voința lui Dumnezeu, pentru a fi credincios și pentru a celebra riturile sacre. Cărturarii știu că purificarea exterioară aparține de aceste tradiții - care nu vin de la Dumnezeu, ci de la oameni - iar acum ei se referă chiar la spălarea pe mâini înainte de a mânca. Aceasta este obligatorie pentru toți iudeii credincioși. De ce oare discipolii mănâncă pâine cu mâinile necurate?

2. „Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: «Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur»”
Isus cunoaște Tora, legea scrisă, și cunoaște și tradițiile din bătrâni, un cod de legi orale devenite obligatorii exact ca Tora. Cunoaște și modul de viață al cărturarilor și al fariseilor, iar acum le demanscă ipocrizia. El le spune celor de față că legea lui Dumnezeu și tradițiile din bătrâni sunt diferite unele de altele și nu sunt pe același plan. În timp ce legea este dată pentru totdeauna, tradițiile sunt trecătoare. Prescrierile rituale sunt simple legi omenești.

Nu este permis niciodată să se facă confuzie între trăirea credinței și celebrarea cultului. Ce este pur și ce este impur? Oare există un cadru religios separat, în care Dumnezeu este prezent, și un cadru obișnuit zilnic, în care Dumnezeu este absent? Pentru ce se face spălarea rituală a mâinilor. A merge la piață, a-i întâlni pe cei păcătoși și pe cei necredincioși, îl face oare pe cineva impur? Câtă ipocrizie! Dar oare cine mai este aproapele și ce înseamnă mărturisirea iubirii față de aparoapele? Nimeni nu trebuie să se purifice de viața zilnică prin anumite spălări rituale cu scopul de a-l întâni pe Dumnezeu în vreun loc. Păcatul se găsește în om, în inima sa. Aparențele legale ale anumitor tradiții sunt de-a dreptul o încălcare a legii și a cuvântului lui Dumnezeu. Nimeni nu poate neglija voința lui Dumnezeu, observând tradițiile din bătrâni.

3. „Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea”
Departe de lume, în casă, împărtășind cel puțin în parte punctul de vedere al cărturarilor, discipolii îi cer Învățătorului lor anumite explicații. Atunci Isus le spune încă o dată că niciun aliment nu îl face pe om impur. Mai mult, toate alimentele sunt curate. Impuritatea este dată de păcat, care își are rădăcinile în inima omului.

Adevărata impuritate este aceea care își face cuibul în inima omului. Această impuritate - gândurile rele, viciile și toate păcatele - îl îndepărtează pe om de ceilalți frați și de Dumnezeu. Ceea ce contează cu adevărat nu este puritatea exterioară, ci religiozitatea adevărată care se găsește în inima celui ce împlinește voința lui Dumnezeu exprimată în lege și a celui ce primește și meditează cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârşit,
sădeşte în inimile noastre iubirea fată de numele tău;
uneşte-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun,
şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi”.

Gândurile mele
Ceea ce contează cu adevărat este curăția inimii.
Impuritatea este rodul păcatului, iar păcatul își are rădăcinile în inima omului.
Trimiteți un comentariu