duminică, 18 octombrie 2015

Să devină mare - Duminica a XXIX-a din Timpul de peste An (Anul B)

IACOB ȘI IOAN
“Să devină mare”
Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,35-45

Se apropie deja de Ierusalim
și cei doi discipoli, Iacob și Ioan,
își doresc o poziție privilegiată
aproape de Învățătorul lor.
Într-adevăr, acum nu știu ce își doresc,
însă vor descoperi nu peste mult timp.
Calea lui Isus
este calea slujirii prin excelență.

Contextul: Isus urcă la Ierusalim
Isus se apropie de Ierusalim, mergând înaintea unui grup de discipoli tot mai speriați. Văzându-i cuprinși de teamă, i-a luat deoparte pe cei doisprezece și le-a vorbit despre ceea ce i se va întâmpla în orașul sfânt peste puțin timp. Pentru a treia și ultima oară, el le dezvăluie misterul suferinței, morții și învierii sale. După ce l-au ascultat, reacția discipolilor a fost ciudată. Doi dintre ei, frații Iacob și Ioan, îi cer Învățătorului să stea unul la dreapta și altul la stânga în gloria sa, adică să aibă primele locuri în împărăția sa. Se iscă un dialog între Isus și cei doi discipoli care nu reușesc să înțeleagă nici misterul morții și învierii vestit puțin mai înainte, nici misterul Împărăției lui Dumnezeu. Isus le vorbește apoi despre Fiul Omului, care n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare. Celui care dorește să devină mare, el îi cere să-i urmeze calea și să devină slujitorul tuturor.
Isus este Fiul Omului. El a venit ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema slujirii.
  • În prima lectură, autorul sacru îl prezintă pe slujitorul luiYahweh, care se va oferi pe sine ca jertfă pentru vinovăție, și zice în numele Domnului: „Din truda sufletului său va vedea şi va fi satisfăcut în cunoaşterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndeprăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor”.
  • În a doua lectură, autorul îndeamnă pe frații săi să țină cu tărie mărturisirea credinței și să se apropie cu toată încrederea de tronul harului ca să primească îndurare, având înainte figura marelui preot, Isus Cristos, și spune: „Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat”.
  • Evanghelia realtează dialogul dintre Isus și doi dintre discipolii săi, Iacob și Ioan, și subliniază invitația lui Isus și exemplul Fiului Omului: „Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

Perspectiva: “fă-ne să stăm”, “potirul pe care-l beau eu”, “servitorul tuturor”

1. „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta!”
Iacob și Ioan se află printre primii discipoli chemați de Isus. Sunt fiii lui Zebedeu, supranumiți „fiii tunetului”. Se poate spune că, împreună cu Petru, sunt discipolii privilegiați, prezenți întotdeauna la momentele mai deosebite din viața lui Isus. În timp ce urcă la Ierusalim, cei doi frați doresc să profite de poziția lor și, cu o anumită atitudine impunătoare, ies înainte și spun: „Învățătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îți cerem”. Isus nu răspunde imediat la cererea lor, ci încearcă să vadă mai bine intențiile pe care le au. Oare și ei sunt orbi și surzi și nu înțeleg încă ceea ce se va întâmpla peste puțin timp la Ierusalim? Pentru a treia oară, a dezvăluit misterul suferinței, morții și învierii sale. Oare este vorba de o lipsă de înțelegere? La ce se gândesc Iacob și Ioan?

Cei doi frați asistaseră la schimbarea la față a lui Isus și auziseră învățăturile lui despre gudecata popoarelor la sfârșitul timpurilor. Iar, puțin mai înainte, au auzit vestea învierii Învățătorului lor. Acum, ei doresc să fie mai aproape de el și să obțină o poziție privilegiată, să aibă locurile de conducere și un primat în grupul discipolilor. Doresc locurile speciale, la dreapta și la stânga lui Isus, mai exact primele locuri în Împărăția lui Dumnezeu. Dar oare cei doi discipoli îl mai așteaptă încă pe Mesia cel puternic sau au înțeles imediat misterul Fiului Omului de curând destăinuit?

2. „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?”
Isus nu răspunde imediat la cererea lui Iacob și Ioan. Un răspuns pozitiv din partea lui ar fi însemnat un privilegiu acordat lor față de ceilalți discipoli. În fața neînțelegerii lor, însă, le vorbește despre un pahar pe care trebuie să-l bea și despre un botez pe care trebuie să-l primească peste câteva zile. Încă o dată, le spune că și potirul și botezul sunt o imagine a misterului suferinței și morții sale.

Iacob și Ioan sunt în stare să-l însoțească pe Isus pe calea suferinței, până la sfârșit, bând împreună cu el din același potir? Sunt ei gata să treacă încercarea morții, primind împreună cu el același botez? Sunt dispuși să împărtășească cu el, la Ierusalim, aceeași soartă, destăinuită cu puțin timp înainte? „Putem”, răspund imediat cei doi discipoli, în pofida ambițiilor lor. Se simt legați de Învățătorul lor cu o strânsă prietenie și doresc să fie solidari cu el până la sfârșit. Sunt gata să sufere pentru evanghelie. Mai apoi, Isus acceptă disponibilitatea lor. Însă, în ceea ce privește primele locuri, nu el este cel care decide. Primele locuri sunt desemnate de Dumnezeu.

3. „Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor!”
Cei doi discipoli, Iacob și Ioan, vor înțelege marele înțeles al potirului și al botezului destăinuit chiar de Isus. Vor înțelege totul, însă numai după moartea și învierea Învățătorului lor, și numai cu ajutorul harului Duhului Sfânt. Prin potirul pe care trebuia să-l bea și prin botezul pe care trebuia să-l primească, Isus indica patima și moartea sa și judecata divină făcută pentru cei păcătoși. Se refereau la misterul său. Potirul și botezul indicau misterul lui Isus, Fiul Omului, mister pe care-l împlinea ca slujitor ascultător în toate. Se refereau la calea crucii, calea celui care a voit să devină slujitorul tuturor și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

Iacob și Ioan vor urma și ei calea Învățătorului: primul va fi ucis pentru credință, iar al doilea va îndura persecuțiile. În cadrul comunității lor nu vor exista pretenții de întâietate sau de privilegii. Pe calea crucii, ei vor înțelege că se ajunge la glorie trecând prin suferință și prin moarte. Vor mărturisi, de altfel, cu viața lor că mijlocul pentru a obține primele locuri în Împărăția lui Dumnezeu, calea slujitorului, este cu totul diferit de cel propus de împărățiile din lumea aceasta.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
dă-ne, te rugăm, harul,
să voim întotdeauna ceea ce voieşti tu
şi să-i slujim măririi tale cu inimă neîmpărţită”.

Gândurile mele
Calea lui Isus este calea slujirii prin excelență.
Potirul și botezul sunt o imagine a misterului suferinței și morții lui Isus.
Trimiteți un comentariu