joi, 24 decembrie 2015

A locuit între noi - Nașterea Domnului (Ziua)

ISUS CRISTOS
„A locuit între noi”

„Şi Cuvântul s-a făcut trup
şi a locuit între noi,
glorie ca a unicului născut din Tatăl,
plin de har şi de adevăr”.
(In 1,14)












Poziție-cheie
Cine este Isus Cristos? Slujitorul lui YHWH prezentat în profețiile lui Isaia este imaginea celui care vine de la Dumnezeu și care aduce vestea cea bună. Mesajul de mântuire vestit de acest slujitor misterios va conduce la o renaștere religioasă și civilă. La împlinirea timpurilor, într-o grotă aproape de Betleem, profețiile s-au împlinit în persoana lui Isus, iar păstorii au adorat chipul celui mult așteptat, chipul lui Mesia. Peste câțiva ani, pe chipul lui Isus, Învățătorul său, discipolul Ioan mărturisește că, împreună cu ceilalți discipoli, a contemplat gloria Cuvântului care s-a făcut trup, adică a văzut gloria unicului născut din Tatăl, venit să locuiască în mijlocul oamenilor. Mai mult, printr-o relectură sapiențială despre persoana lui Isus Cristos, autorul Scrisorii către Evrei subliniază că în aceste zile din urmă Dumnezeu a vorbit oamenilor prin Fiul și așează persoana lui Isus Cristos pe același plan cu Dumnezeu.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență identitatea lui Isus Cristos.
  • Prima lectură: Isaia 52,7-10. „Cât sunt de plăcute pe munţi picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunţă pacea, care vesteşte binele, care anunţă mântuirea, zicând Sionului: «Dumnezeul tău domneşte». Un glas! Străjerii tăi înalţă împreună un strigăt de bucurie, pentru că văd cu ochii că Domnul se întoarce în Sion. Tresăltaţi, strigaţi de bucurie, ruine ale Ierusalimului, pentru că Domnul mângâie poporul său şi răscumpără Ierusalimul! Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor, căci au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru”.
  • A doua lectură: Evrei 1,1-6. „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând totul prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri, devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor. De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: «Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut» şi iarăşi: «Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi Fiu»? Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: «Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu!»”
  • Evanghelia: Ioan 1,1-5.9-14. „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care, nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat, zicând: «Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine». Căci noi toţi am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au fost prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat”.

Perspectiva: „Domnul se întoarce”, „Cuvântul s-a făcut trup”, „Fiul”

1. „Un glas! Străjerii tăi înalţă împreună un strigăt de bucurie, pentru că văd cu ochii că Domnul se întoarce în Sion”
Anul 587 î.C. marchează cucerirea cetății Ierusalimului de către Nabucodonosor și indică creșterea unei crize la nivelul instituțiilor tradiționale. Cetatea sfântă este devastată, templul lui Dumnezeu este profanat, regelui Sedecia îi sunt scoși ochii și apoi este dus în lanțuri la Babilon, împreună cu aproximativ 10.000 de iudei (cf. 2 Re 25,5-12). Deutero-Isaia arată în imnuri, psalmi și profeții situația iudeilor deportați în Babilon. Departe de cetatea sfântă și din cauza prelungirii exilului, deportații își pierd încrederea. Ei spun: „Dumnezeu a uitat de noi”. Cum este posibil ca țara promisă, darul făcut de Dumnezeu fiilor lui Israel (cf. Es 6,8; Dt 12,10), să fie stăpânită de perși? Unde este semnul prezenței și al fidelității lui Dumnezeu?
Sub călăuzirea spirituală a profeților, experiența tragică a exilului devine ocazie pentru o renaștere spirituală excepțională. Departe de Ierusalim, apare un profet anonim care face referință la tradiția profetului Isaia, din secolul al VIII-lea î.C. Acesta vestește că numai Dumnezeu este creatorul lumii și Domnul istoriei, că Dumnezeu este singurul Dumnezeu și nu există alți dumnezei în afară de el. Încetul cu încetul, situația de criză este depășită și în mijlocul poporului deportat se formează un grup de credincioși numiți „Israel”, care redescoperă chipul lui Dumnezeu salvator, unicul în stare să-i conducă pe cei exilați în țara promisă părinților lor. În anul 534 î.C., anul edictului lui Cirus, începe întoarcerea din exil. La conducerea coloanei de aproximativ 50.000 de veterani sunt menționați în mod deosebit Zorobabel, un principe din seminția lui David, și preotul Jesua.
Profetul anonim prezintă imaginea unui herald care aduce Ierusalimului vestea cea bună a întoarcerii exilaților. Mesajul său este de pace și de mântuire printr-un nou exod, de data aceasta din Babilon. Domnul stăpânește peste poporul lui Israel, Domnul se întoarce cu pace pentru totdeauna, cu prosperitate mare și cu cântări de bucurie. Domnul mângâie poporul său și răscumpără Ierusalimul! Domnul locuiește acum în mijlocul poporului său și mântuirea sa se va extinde la toate popoarele, până la marginile pământului. În centrul acestei profeții se află marele eveniment al împărăției lui Dumnezeu și referirea la vestea cea bună. Primii creștini au văzut împlinirea mirabilă a acestei profeții în persoana lui Isus din Nazaret, Mesia cel promis de profeți, venit să mântuiască lumea.

2. „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”
În lumina îndelungii sale experiențe de credință, discipolul Ioan mărturisește că el și primii discipoli au văzut gloria - manifestarea divină - a Cuvântului care s-a făcut trup, a gloriei unicului născut din Tatăl, în persoana lui Isus din Nazaret, Învățătorul lor. La împlinirea timpurilor, Cuvântul de la început care era la Dumnezeu și care era Dumnezeu a venit între oameni devenind Cuvânt întrupat, plin de har și de adevăr. Venit în lume, s-a făcut trup și a apărut în slăbiciunea unei creaturi muritoare. Persoana lui Isus - subliniază discipolul Ioan - este locul prin excelență al prezenței lui Dumnezeu în lume. Mântuirea promisă de Dumnezeu prin profeți și toate așteptările mesianice ale poporului lui Israel s-au realizat în Isus din Nazaret. În acest mod unic și tainic, Dumnezeu Tatăl și-a arătat iubirea sa nemărginită față de omenire.
Cuvântul are și oferă omenirii viața și lumina, mântuirea. „Lumina adevărată, care luminează pe orice om”, a venit în lume pentru a aduce tuturor oamenilor plinătatea mântuirii. Însă nu toți au recunoscut-o. Dacă ai săi, membrii poporului ales, nu au recunoscut în Isus din Nazaret Cuvântul de la început și nu l-au acceptat, alții însă, care au crezut în numele său, l-au acceptat. Și acestora din urmă, celor care au crezut în el și l-au acceptat, Isus le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu.

3. „Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile”
Dumnezeu a vorbit în multe rânduri și în multe moduri poporului lui Israel prin profeți, însă în aceste zile el a vorbit oamenilor prin Fiul primul născut, Isus Cristos. În aceste zile din urmă, Isus vestește și inaugurează împărăția lui Dumnezeu, participă la noua creație și duce mântuirea și cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, și acesta este misiunea sa în planul lui Dumnezeu, misiune care este prezentată de autorul sacru al Scrisorii către Evrei chiar din primele versete.
În sine, moștenirea pe care Isus Cristos a primit-o de la Dumnezeu Tatăl este un privilegiu, deoarece el este Fiul. Această moștenire îi revine de drept. Prezența și acțiunea lui Dumnezeu între oameni se concretizează în persoana Fiului, iar această prezență divină justifică faptul că el este moștenitor a toate. De asemenea, prin expresii tipice curentului sapiențial iudaic, Fiul lui Dumnezeu Tatăl este definit ca „strălucirea gloriei sale”, „chipul ființei sale” și cel care „ține totul prin cuvântul puterii sale” (Ev 1,3).
Prin întruparea, moartea și învierea sa, Isus Cristos a împlinit opera de răscumpărare - care constă în purificarea păcatelor celor care cred în el - operă pe care Dumnezeu Tatăl i-a încredințat-o. De aceea, subliniază Scrisoarea către Evrei, el s-a așezat la dreapta maiestății lui Dumnezeu, în gloria divină, deoarece s-a născut din Dumnezeu (cf. Ps 2,7), este Fiul lui Dumnezeu (cf. 2 Sam 7,14) și este adorat de toți îngerii lui Dumnezeu (Ps 97,7).

Cuvinte cu noimă
Recunoaște-ți, creștinule, demnitatea ta!
Leon cel Mare Papă, Predica 1 la Nașterea Domnului, 1-3, în: PL 54, 190-193.
Mântuitorul nostru, preaiubiților, s-a născut astăzi: să ne bucurăm! Nu este loc pentru tristețe, atunci când se celebrează nașterea vieții; aceasta, după ce a învins teama de moarte, ne dă bucuria promisă din veșnicie.
Nimeni nu este ținut departe de această bucurie, căci motivul bucuriei este același pentru toți. Domnul nos­tru, distrugătorul păcatului și al morții, negăsind pe ni­meni care să fie liber de această vină, a venit să-i elibe­reze pe toți. Să tresalte de bucurie sfântul, căci se apro­pie de triumf. Să se bucure păcătosul, căci este invitat la ier­tare. Să prindă curaj păgânul, căci este chemat la viață.
Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu, la împlinirea timpu­rilor, hotărâtă în profunzimea de nepătruns a planului divin, și-a asumat natura neamului omenesc pentru a-l reconcilia cu Creatorul său și, astfel, diavolul, inventa­torul morții, să fie învins prin aceeași natură pe care o învinsese.
La nașterea Domnului, îngerii, cuprinși de bucurie, cântă: Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerurilor și vestesc pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește (Lc 2,14). Căci ei văd Ierusalimul ceresc format din toate națiunile lumii. Cum nu ar trebui să se bucure săr­mana omenire de această lucrare nemaiauzită a bună­tății divine, pentru că de ea se bucură și firea sublimă a îngerilor?
Preaiubiților, să-i mulțumim, așadar, lui Dumnezeu Tatăl, prin Fiul său, în Duhul Sfânt, care, în marea sa milostivire cu care ne-a iubit pe noi, s-a milostivit de noi și, pe când noi eram morți din cauza păcatelor noastre, ne-a readus la viață împreună cu Cristos (Ef 2,5), ca să fim în el o creatură nouă și o lucrare nouă a mâinilor sale.
Să lăsăm deoparte deci purtarea de mai înainte, omul cel vechi (Ef 4,22) și, pentru că ne este permis să participăm la nașterea lui Cristos, să renunțăm la fap­tele trupului.
Recunoaște-ți, creștinule, demnitatea ta și, pentru că ești făcut părtaș la natura divină, să nu degenerezi printr-o conduită nedemnă, întorcându-te la nemernicia de mai înainte. Amintește-ți cărui cap îi aparții și al cărui trup ești membru. Amintește-ți că ai fost smuls din puterea întunericului, ca să fii transferat în lumina și împărăția lui Dumnezeu.

Dumnezeu vorbește prin Fiul
În prologul din Scrisoarea către Evrei este folosită o lectură sapiențială cu privire la persoana lui Isus, lectură analogă cu cea care se găsește în prologul din Evanghelia după Ioan (In 1,1-14) sau în imnul cristologic din Scrisoarea către Coloseni (Col 1,15-20). În această lectură, relația pe care Isus o are cu Dumnezeu este văzută în lumina raportului pe care Isus îl are cu înțelepciunea, care este unul dintre atributele lui Dumnezeu în creația lumii și în răscumpărarea omenirii. În iudaism, înțelepciunea era o caracteristică a lui Dumnezeu însuși activă în lume, și deci expresia unei misiuni universale asemănătoare cu cea a Duhului și a Cuvântului. Titlul de Înțelepciune a lui Dumnezeu, atribuit lui Isus, este așadar pe aceeași linie cu celelalte care, pe fundalul morții sale și a învierii, i-au fost recunoscute ca profet, Mesia, Fiu al lui Dumnezeu. Față de celelalte însă, acest atribut așează persoana lui Isus pe același plan cu Dumnezeu și deschide calea prezentării sale ca o realitate divină.
Sursa: www.nicodemo.net

Reflecții
Domnul stăpânește peste poporul lui Israel, Domnul se întoarce cu pace pentru totdeauna, cu prosperitate mare și cu cântări de bucurie.
„Lumina adevărată, care luminează pe orice om”, a venit în lume pentru a aduce tuturor oamenilor plinătatea mântuirii.
Prin întruparea, moartea și învierea sa, Isus Cristos a împlinit opera de răscumpărare - care constă în purificarea păcatelor celor care cred în el - operă pe care Dumnezeu Tatăl i-a încredințat-o.

Trimiteți un comentariu