sâmbătă, 5 decembrie 2015

Calea Domnului - Duminica a II-a din Advent (Anul C)

IOAN BOTEZĂTORUL
“Calea Domnului”

„Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan,
fiul lui Zaharia, în pustiu…
«Glasul celui care strigă în pustiu:
pregătiţi calea Domnului,
faceţi drepte cărările lui!»”
(Ier 33,15)




Poziție-cheie
Încotro să se îndrepte privirea în a II-a duminică din Advent? Această întrebare „orientează” căutarea de credință și o îndreaptă spre Dumnezeu, mai exact spre planul pe care el îl are pentru omenire. Dumnezeu însuși s-a angajat să pregătească o cale de întoarcere spre Ierusalim. Profetul Baruh vestește că numai Domnul poate să întărească speranța celor exilați, pentru ca fiecare dintre ei să întrezărească lumina în întunericul cel mai de nepătruns și să năzuiască spre reconstruirea cetății sfinte, în pofida haosului devastării. Peste câteva secole, în pustiul lui Iuda, privirea întâlnește pe Ioan Botezătorul și mesajul puternic al acestuia: „Pregătiți calea Domnului. Convertiți-vă!” Sub călăuza apostolului Paul, aceeași privire de credință întâlnește caritatea tot mai puternică a filipenilor care, plini de rodul dreptății, se pregătesc să fie curați și neprihăniți pentru ziua lui Cristos.
Dumnezeu călăuzește istoria. Pe calea vieții, milostivirea, mântuirea și dreptatea sunt darurile admirabile ale lui Dumnezeu, daruri care împodobesc fiecare pelerin aflat în căutarea lui Mesia. Toate profețiile se împlinesc la momentul stabilit și fiecare om va vedea mântuirea lui Dumnezeu.

La izvoarele cuvântului
Testele liturgice scot în evidență timpul și calea lui Mesia.
  • Prima lectură: Baruh 5,1-9. „Ridică-te, Ierusalim, şi stai pe înălţime! Priveşte spre răsărit şi vezi adunându-se copiii tăi de la apusul soarelui până la răsărit la cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se de memorialul lui Dumnezeu! (…). Dumnezeu a hotărât să coboare orice munte înalt şi colinele veşnice, să umple văile ca să niveleze pământul, ca Israel să înainteze în siguranţă spre gloria lui Dumnezeu. Pădurile şi orice copac plăcut mirositor îi fac umbră lui Israel la porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu îl va conduce pe Israel cu bucurie în lumina gloriei sale, cu îndurarea şi dreptatea care vin de la el”.
  • A doua lectură: Filipeni 1,4-6.8-11. „Martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe voi toţi cu aceleaşi sentimente ca ale lui Cristos Isus. Şi pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate, ca să distingeţi ceea ce este util, aşa încât să fiţi curaţi şi neprihăniţi pentru ziua lui Cristos, plini de rodul dreptăţii care se obţine prin Isus Cristos, spre gloria şi lauda lui Dumnezeu”.
  • Evanghelia: Luca 3,1-6. „… Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. El a venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor, aşa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia, profetul: «Glasul celui care strigă în pustiu: pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui! Orice vale va fi umplută şi orice munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu gropi vor fi netezite şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu»”.

Perspectiva: „Dumnezeu a hotărât”, „calea Domnului”, „prin Isus Cristos”
1. „Dumnezeu a hotărât să coboare orice munte înalt şi colinele veşnice, să umple văile ca să niveleze pământul, ca Israel să înainteze în siguranţă spre gloria lui Dumnezeu”
Întărirea cetății sfinte se află în centrul profețiilor lui Baruh. Este anul 582 î.C. Departe de Ierusalim, profetul vestește fraților săi - exilați în Babilon - un semn de speranță. Privirea sa este alimentată de viziuni pline de optimism, viziuni care vestesc sfârșitul robiei.
Domnul, Cel Veșnic, pregătește un viitor prosper pentru toți locuitorii Ierusalimului. El este singurul care poate transforma doliul și dezastrul, sărăcia și disperarea poporului său în bucurie și splendoare, bunăstare și comuniune.
Dumnezeu a hotărât să-i cheme pe fiii lui Israel de la răsărit și de la apus și să-i conducă „cu bucurie în lumina gloriei sale, cu îndurare și cu dreptate”. Hotărârea lui este irevocabilă. Dumnezeu nu se va opri până ce nu-și va dezvălui gloria. Dumnezeu însuși va pregăti lumea pentru sosirea lui Mesia.

2. „Glasul celui care strigă în pustiu: pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!”
Evanghelia menționează că așteptările fiilor lui Israel se împlinesc și speranțele lor mesianice se reaprind în sfârșit odată cu apariția lui Ioan în pustiul lui Iuda și pe malurile Iordanului. Principalul eveniment religios al timpului e pe cale să se împlinească: cuvântul lui Dumnezeu se îndreaptă spre Ioan, fiul lui Zaharia, și îl transformă în profetul care vestește venirea lui Mesia. Evenimentul este foarte bine încadrat în istoria lumii și în istoria lui Israel. Este situat într-un loc precis, domnia lui Tiberiu Cezar și a guvernatorului Ponțiu Pilat și este inserat într-un timp anume, timpul arhiereilor Anna și Caiafa.
Ioan trăiește în cort, ca beduinii. Sărac, departe de orice lucru superfluu, înconjurat de liniștea pustiului și atent la semnele timpurilor, este încrezător în împlinirea profețiilor. Trăiește o experiență spirituală profundă, spiritualitatea deșertului. Cuvântul lui Dumnezeu îl inspiră iar el propune tuturor botezul convertirii spre iertarea păcatelor. Acum, Ioan este glasul care strigă: „Pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui!”
Spre sfârșitul activității profetice, privirea lui Ioan Botezătorul întâlnește privirea lui Isus din Nazaret, în apele Iordanului. Cele două priviri confirmă în mod admirabil împlinirea profețiilor și sosirea timpului mesianic și a unei lumi noi. Timpul s-a împlinit! Fiecare om poate să vadă mântuirea lui Dumnezeu.

3. „Să fiţi curaţi şi neprihăniţi pentru ziua lui Cristos, plini de rodul dreptăţii care se obţine prin Isus Cristos, spre gloria şi lauda lui Dumnezeu”
Isus Cristos a dat naștere unei societăți noi, mai exact comunității creștine. Paul, apostol în această comunitate creștină, scrie filipenilor că Domnul însuși a început în ei o lucrare bună și confirmă că această lucrare este un mare dar de la Dumnezeu. Îndreptându-și privirea cu mare încredere spre noua comunitate, Paul se roagă pentru aceasta. El se roagă pentru ca noul mod de trăire a vieții în iubire să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și în discernământ în toate.
Lumea nouă prevestită de Baruh și inaugurată de Isus este înainte de toate lucrarea lui Dumnezeu și numai după aceea este o realizare a omului. Astfel, cunoscând marele dar făcut de Dumnezeu comunității din Filipi - o veche cetate din Tracia - Paul prezintă modul în care s-a format această comunitate. Spune că la început a existat un moment în care filipenii au primit vestirea evangheliei. A fost momentul convertirii. Toți au fost neofiți. Au primit botezul cu mare bucurie. Apoi, și-au exprimat credința puternică în fiecare zi și au împărtășit toate cu iubire, între ei și față de toți ceilalți. Și comunitatea lor a crescut și este cunoscută pentru credința sa vie. Va exista și un punct de sosire. La sfârșitul istoriei, Cristos se va întoarce iar ei, plini de rodul credinței și al iubirii, se vor bucura cu el pentru totdeauna.

Cuvinte cu noimă
Glasul celui care strigă în pustiu
Glasul celui care strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui! (Is 40, 3).
Anunță în mod deschis că cele vestite în profeție, și anume evenimentul gloriei Domnului și descoperirea întregii omeniri a mântuirii lui Dumnezeu, se vor întâmpla nu în Ierusalim, ci în pustiu. Și aceasta s-a realizat din punct de vedere istoric și întocmai, când Ioan Botezătorul a predicat descoperirea mirabilă a lui Dumnezeu în pustiul Iordanului, unde s-a arătat mântuirea lui Dumnezeu. Într-adevăr, Cristos și gloria sa s-au descoperit tuturor când, după botezul său în Iordan, s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt, coborând sub formă de porumbel, s-a așezat deasupra lui și a răsunat glasul Tatălui, care spunea despre Fiul: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea; ascultați de el!” (Mt 17, 5).
De fapt a cui este figura celui care aduce vești bune, dacă nu a grupului de evanghelizatori? Și ce înseamnă a evangheliza, dacă nu a duce tuturor oamenilor, și înainte de toate cetăților lui Iuda, vestea cea bună a venirii lui Cristos pe pământ?
Eusebiu din Cezarea, Comentariu la profetul Isaia, cap. 40, 3. 9; PG 24, 366-367.

Ioan - Nu te teme
de Mons. Marco Frisina
Sursa: https://youtu.be

Reflecții
Convertirea este înainte de toate darul prețios al lui Dumnezeu, un har, și numai după aceea este răspunsul plin de încredere și de curaj al omului, o schimbare de mentalitate și de acțiune.
Privirea lui Isus dăruiește o putere de convertire și un drum de reînnoire tuturor acelora care o întâlnesc. Și odată întâlnită, destăinuie o cale nouă și o lume nouă. Noutatea sa nu încetează de a fascina. Este o privire plină de milostivire, de pace, de bucurie. O privire care înlătură distanțele dintre pământ și cer.
Trimiteți un comentariu