sâmbătă, 12 decembrie 2015

Ce trebuie să facem? - Duminica a III-a din Advent (Anul C)

POPOR ÎN AŞTEPTARE
“Ce trebuie să facem?”

„Bucuraţi-vă mereu în Domnul,
şi iarăşi vă spun: bucuraţi-vă.
Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor.
Domnul este aproape!”
(Fil 4,4)




 Poziţie-cheie
Pentru ce zilele care vin vor fi mai bune şi vor fi motiv de bucurie? Viitorul va fi mai bun pentru că istoria popoarelor, sosirea lui Mesia şi speranţele de pace se află în mâinile lui Dumnezeu. Profetul Sofonia transmite poporului lui Israel că Dumnezeu a şters sentinţa rostită împotriva sa. „Bucură-te, fiica Sionului, vesteşte profetul, deoarece prezenţa puternică şi plină de grijă a lui Dumnezeu se află în mijlocul poporului său. Mai târziu, pe malurile Iordanului şi în pustiul lui Iuda apar motive deosebite de bucurie pentru Ioan şi pentru mulţimi, pentru soldaţi şi vameşi, deoarece înţelegând semnele timpului ei întrezăresc deja împlinirea timpurilor mesianice şi a promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Israel. La începutul propovăduirii evangheliei, Paul însuşi subliniază că bucuria şi pacea sunt daruri ale Duhului Sfânt oferite creştinilor, în timpul aşteptării venirii Domnului.
Dumnezeu este prezent în istoria oamenilor. Chiar din primul secol, creştinii îşi puneau speranţele în Dumnezeu şi se încredinţau lui în momentele grele şi de suferinţă. Încredinţarea şi încrederea în harul divin vor fi izvor de bucurie şi de pace, conştienţi fiind că meandrele viitorului sunt întotdeauna în mâinile lui Dumnezeu.

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice scot în evidenţă bucuria venirii Domnului.
  • Prima lectură: Sofonia 3,14-18. „Bucură-te, fiica Sionului, tresaltă de veselie, Israele! Veseleşte-te şi bucură-te din toată inima, fiica Ierusalimului! Căci Domnul a şters sentinţa rostită împotriva ta şi a îndepărtat pe duşmanii tăi. Domnul, împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; tu nu te vei mai teme de nici o nenorocire. În ziua aceea se va zice Ierusalimului: «Nu te teme, Sioane, nu-ţi pierde curajul. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un eliberator puternic. El îşi va găsi în tine bucuria şi veselia, cu dragoste reînnoită; va tresări şi va cânta de bucurie pentru tine, ca în zilele de sărbătoare»”.
  • A doua lectură: Filipeni 4,4-7. „Fraţilor, bucuraţi-vă mereu în Domnul, şi iarăşi vă spun: bucuraţi-vă. Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi cugetele voastre în Isus Cristos”.
  • Evanghelia: Luca 3,10-18. „În acel timp, mulţimile care veneau să se boteze îl întrebau pe Ioan: «Ce trebuie să facem?» Iar Ioan le răspundea: «Cine are două haine să împartă cu cel care nu are şi cine are provizii de alimente să facă la fel»... Deoarece poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Cristos, drept răspuns Ioan a zis tuturor: «Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria; el va aduna grâul în hambarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se stinge». Şi cu multe alte îndemnuri, Ioan propovăduia poporului vestea cea bună”.

Perspectiva: „fiica Ierusalimului”, „vine unul mai mare”, „bucuraţi-vă mereu în Domnul”

1. „Veseleşte-te şi bucură-te din toată inima, fiica Ierusalimului! Căci Domnul a şters sentinţa rostită împotriva ta”
În timpul regelui Iozia, înainte de exilul babilonic din 587, regatul lui Iuda simte din plin asuprirea apăsătoare a imperiului asirian. Profetul Sofonia priveşte spre viitor şi vesteşte poporului lui Israel o profeţie plină de milostivire şi de bucurie. „Bucură-te, fiica Sionului. Domnul a şters sentinţa rostită împotriva ta!” Asuprirea şi suferinţa vor înceta, profeţeşte Sofonia.
Eliberarea ta se apropie, vesteşte profetul. Domnul se află în mijlocul poporului său ca un eliberator puternic. Prezenţa sa divină îndepărtează orice teamă. „Nu te teme, fiica Sionului! Domnul Dumnezeul tău îşi va găsi în tine bucuria şi veselia, cu dragoste reînnoită”. Soseşte un viitor mai bun. Timpul mesianic se va împlini şi Domnul va tresări şi va cânta de bucurie pentru tine, ca în zilele de sărbătoare.

2. „Drept răspuns Ioan a zis tuturor: «Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei»”
Soseşte ziua dreptăţii lui Dumnezeu şi exigenţa unei ordini sociale este tot mai urgentă, predică Ioan celor adunaţi pe malurile Iordanului. De aceea mulţimile, vameşii şi păcătoşii îl întreabă: „Ce trebuie să facem?” „Convertiţi-vă” este răspunsul profetului, convertirea prin fapte de iubire faţă de aproapele. Alegerile cele mai potrivite sunt: solidaritatea şi disponibilitatea de a împărţi bunurile proprii cu cei săraci, alegerea de a împărţi hainele cu cel lipsit şi mâncarea cu cel flămând. Fiecare să-şi practice meseria cu onestitate, cerând întotdeauna numai ceea ce i se datorează. Venirea lui Mesia nu-i cere nimănui să-şi schimbe profesia, ci să şi-o împlinească cu corectitudine şi fără violență, fără denunţuri false. Acestea sunt „roadele vrednice ale convertirii” (Lc 3,7) pentru orice fel de persoane, indiferent de profesie sau de condiţie socială.
Evanghelia descrie situaţia poporului care îl aşteaptă pe Mesia. Pe malurile Iordanului şi în pustiul lui Iuda, se aud tot mai frecvent întrebările celor care îşi spun dacă nu cumva ar fi Ioan profetul cel aşteptat. Şi desigur existau şi răspunsuri cu privire la persoana şi la misiunea celui aşteptat. Înainte de toate, anunţând venirea unuia „mai puternic”, Ioan se bucură pentru că Mesia este aproape. Referitor la acesta, el nu se simte vrednic nici măcar să-i împlinească serviciile specifice sclavului, adică să-i dezlege cureaua încălţămintei. Se simte însă vrednic să-i pregătească venirea şi să-i prezinte misiunea. Mesia „va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”, spune Ioan. Lui îi revine misiunea de a aduce mântuirea escatologică vestită de profeţi (Ez 36,25-27). Mesia va împlini purificarea poporului lui Dumnezeu.
Ioan se bucură deoarece culege roadele activităţii atâtor profeţi. Timpul mesianic soseşte iar el, ultimul dintre profeţi şi precursorul lui Mesia, „propovăduieşte poporului vestea cea bună” a lui Cristos. Acum, judecata rostită asupra celor păcătoşi este pe cale să se împlinească şi darul mântuirii va fi revărsat asupra tuturor popoarelor.

3. „Fraţilor, bucuraţi-vă mereu în Domnul, şi iarăşi vă spun: bucuraţi-vă. Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape!”
Pentru prima dată, Paul soseşte către anul 49 la Filipi, teritoriu european, însoţit de Silvan, Timotei şi Luca. Pentru ultima dată însă, de la Efes, către anul 56, din închisoare şi deci „în lanţuri pentru Cristos”, Paul le scrie cu mâna sa filipenilor o scrisoare. Probabil că este scrisoarea cea mai profundă şi cu aspecte personale pe care a scris-o vreodată, în care se destăinuie şi în care descrie întâlnirea sa cu Isus Cristos. El şi-a exprimat deja marea încredere pe care o are faţă de filipeni, faţă de aceia pe care îi are „în inimă” (Fil 1,7) şi în acelaşi timp ştie că este iubit şi ajutat de ei. Într-adevăr, de mai multe ori, apostolul acceptase de la ei ajutor financiar (Fil 4,15). Spre sfârşitul acestei scrisori, Paul îndeamnă la înţelegere şi bucurie şi îi invită pe toţi la rugăciune. O viaţă în bucurie este un dar „în Domnul”, un dar ce defineşte viaţa comunitară şi este o caracteristică a creştinului (Rom 12, 12).
„Bucuraţi-vă mereu în Domnul” îi îndeamnă Paul pe filipeni. Bucuria nu este o datorie, ci face parte din viaţa de zi cu zi. Bucuria creştinului este „rodul Duhului Sfânt” (Gal 5,22) şi darul întâlnirii cu Domnul Înviat. Trăită în orice moment, fără excepţii, chiar şi în momente de necaz, bucuria este primită prin credinţă şi este semnul prezenţei lui Dumnezeu. Îi caracterizează pe cei mântuiţi. Aparţine creştinilor! Este harul rezervat celor care sunt în comuniune cu ceilalţi fraţi şi cu Domnul Isus. Este mărturia creştinilor care trăiesc zilnic în har, împăcaţi cu Dumnezeu Tatăl. În câteva cuvinte, bucuria este şi expresia credinţei în Isus şi semnul prezenţei lui Dumnezeu.
Nesigur de ceea ce îl aşteaptă din cauza închisorii, Paul îi invită pe filipeni să se bucure întotdeauna în Domnul. De fapt, invită pe fiecare creştin să împărtăşească cu el ceea ce el însuşi trăieşte: bucuria mărturisirii propriei credinţe pentru vestirea evangheliei. Nu ştie dacă va ieşi viu sau mort din închisoare, însă de un lucru este sigur şi pe acesta îl mărturiseşte cu tărie: „Acum ca şi întotdeauna, să fie preamărit Cristos prin trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte” (Fil 1,20). Domnul este aproape! Să ne bucurăm în Domnul!

Cuvinte cu noimă
Ioan Paul al II-lea (1979), Duminica a III-a din Advent, 16 decembrie 1979, nr. 5.
„Domnul este aproape!”, vesteşte sfântul Paul în scrisoarea către Filipeni. La această apropiere se referă invitaţia la speranţă. Chiar dacă viaţa poate să strivească pe oricare dintre noi cu o greutate complexă, „Dumnezeu este mântuirea mea”. Dacă Domnul se apropie de noi, se apropie pentru ca să luăm „apă cu bucurie din izvoarele mântuirii” (Is 12,3), pentru ca să putem cunoaşte „operele sale”, cele pe care le-a împlinit şi le împlineşte fără încetare pentru binele omului.
Prima dintre aceste opere este creaţia, binele natural, material şi spiritual care derivă din aceasta. Iată, ne apropiem de noua operă strălucitoare a Dumnezeului cel Viu, de noua „mirabile Dei”: iată, vom trăi din nou în liturgia Bisericii misterul întrupării lui Dumnezeu. Dumnzeu-Fiul s-a făcut om; Cuvântul s-a făcut trup pentru a dărui inimii omului puterea şi demnitatea supranaturală: „ne-a dat puterea să devenim copii ai lui Dumnezeu” (In 1,12).
Şi iată, privind spre Iordan, care în liturgia din fiecare an este amintirea acestui mare mister, apostolul strigă: „Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumiri” (Fil 4,6).
Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă! Aşa este. Nu trebuie să ne îndeplinim obligaţiile şi datoriile cu toată scrupulozitatea, aşa cum am auzit din gura lui Ioan Botezătorul? Desigur. Apropierea de Dumnezeu cere de la noi toate acestea. În acelaşi timp, apropierea de Dumnezeu, întruparea sa, voinţa sa de a-l răscumpăra pe om, cer să nu ne lăsăm copleşiţi cu totul de grijile lumeşti; să nu trăim ca şi cum ar fi importantă numai „lumea aceasta”, să nu pierdem perspectiva veşniciei. Venirea lui Cristos, întruparea Fiului lui Dumnezeu, ne cere să ne deschidem inima acestei perspective divine. Şi aceasta este semnificaţia Adventului! Aceasta înseamnă binecunoscutul „Bucuraţi-vă!” Perspectiva divină a vieţii, care depăşeşte limitele temporalităţii, este izvorul bucuriei noastre.
Sursa: w2.vatican.va (11 decembrie 2015)

Reflecţii
Bucuria îi caracterizează pe cei mântuiţi, bucuria aparţine creştinilor. Este harul rezervat celor care sunt în comuniune cu ceilalţi fraţi şi cu Domnul Isus. Este mărturia zilnică a creştinilor care trăiesc în har, împăcaţi cu Dumnezeu Tatăl. Bucuria este şi expresia credinţei în Isus şi semnul prezenţei inefabile a Duhului Sfânt.
Trimiteți un comentariu