sâmbătă, 19 decembrie 2015

Rodul sânului tău! - Duminica a IV-a din Advent

MAMA DOMNULUI
„Rodul sânului tău!”

„Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt
şi a exclamat cu glas puternic:
«Binecuvântată eşti tu între femei
şi binecuvântat este rodul sânului tău!
Şi de unde îmi este dată mie aceasta,
ca să vină mama Domnului meu la mine?»”
(Lc 1,41-43)



Poziție-cheie
Care sunt trăsăturile caracteristice ale lui Mesia? Lecturile sfinte conțin profeții și texte în care sunt prezentate informații despre identitatea acestuia. Cu șapte secole înainte de venirea lui Mesia, profetul Miheia prezice satul său natal, anunță că originile lui sunt de demult - din zilele veșniciei - și că misiunea sa este de păstor, și întrezărește nu numai nașterea sa, ci chiar și pe mama sa. Când profețiile s-au împlinit, evanghelistul Luca descrie pe mama lui Isus Cristos și tot ceea ce Dumnezeu a împlinit în mod tainic în ea, și povestește totodată marele mister care se împlinea în sânul Mariei, adică întruparea Fiului lui Dumnzeu. Autorul Scrisorii către Evrei adaugă și alte caracteristici. El afirmă că Dumnezeu i-a alcătuit un trup lui Cristos, venit în lume pentru a-și oferi viața ca jertfă nouă, o dată pentru totdeauna, prin împlinirea voinței divine.

La izvoarele cuvântului
Textele liurgice scot în evidență venirea lui Mesia.
  • Prima lectură: Miheia 5,1-4. „Aşa vorbeşte Domnul: «Tu, Betleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel: originile lui sunt de demult, din zilele veşniciei. De aceea, îi va lăsa până la timpul când cea care trebuie să nască va naşte, şi restul fraţilor săi se va întoarce la fiii lui Israel. Va sta şi va paşte cu puterea Domnului şi cu mărirea numelui Domnului Dumnezeului său. Vor locui, căci el îi va face să se mărească, până la marginile pământului». El va fi pacea!”
  • Lectura a doua: Evrei 10,5-10. „Fraţilor, pentru aceasta, intrând în lume, Cristos spune: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: ‘Iată, vin – în sulul cărţii este scris despre mine – ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!’» După ce a spus mai întâi: «Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat – acestea sunt totuşi oferite conform Legii – acum, zice, iată, vin ca să fac voinţa ta!» Astfel, desfiinţează jertfa dintâi, ca s-o întemeieze pe a doua. Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna”.
  • Evanghelia: Luca 1,39-45. „În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: «Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!»”

Perspectiva: „din tine Betleem Efrata”, „rodul sânului tău!”, „iată, vin”

1. „Din tine Betleem Efrata va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel”
Profetul Miheia își desfășoară activitatea „în zilele lui Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda” (Mih 1,1), probabil între anii 738-696 î.C. Încă de pe atunci, el întrezărește promisiunea măreață a viitoarei restaurării și profețește nașterea viitorului eliberator la Betleem Efrata, un sat simplu din Iudeea.
Eliberatorul prevestit de profetul Miheia își „are originile de demult”, adică „din zilele veşniciei”. Acesta va asigura o pace trainică pentru „restul” lui Israel și se va arăta ca păstor, „cu puterea Domnului şi cu mărirea numelui Domnului Dumnezeului său”. Această promisiune vestită încă din vechime alimenta promisiunile făcute de Dumnezeu poporului lui Israel, adică întreținea speranța mesianică.

2. „Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: «Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău!»”
Timpul venirii lui Mesia s-a împlinit. Trimisul lui Dumnezeu, îngerul Gabriel, coboară la Betleem, în casa Mariei și îi aduce vestea întrupării lui Isus, Fiul Celui Preaînalt. Și Maria acceptă planul de mântuire al lui Dumnezeu. Puterea Celui Preînalt și primirea cuvântului lui Dumnezeu, credința puternică și încrederea în împlinirea promisiunilor mesianice o fac pe Fecioara Maria fericită și plină de har. Prin „da-ul” rostit, ea acceptă marele mister al maternității și astfel îl va aduce pe lume pe eliberatorul prevestit de profetul Miheia. Acum, ea este locuința tainică promisă de Dumnzeu lui David, ea este arca noii alianțe.
Maria știe de la îngerul Gabriel că verișoara sa de la Ain-Karim, Elisabeta, așteaptă un copil. Această veste, care este în același timp și semnul dat de înger, o determină pe Maria să plece în grabă spre zona muntoasă a Iudeii, atât pentru a o ajuta pe verișoara sa, cât și pentru a verifica semnul. Evanghelia relatează întâlnirea Mariei cu Elisabeta și subliniază semnificația marelui mister pe care îl trăiesc cele două mame și cei doi fii ai lor. Ioan și Isus, ultimul profet și Mesia cel așteptat, se întâlnesc pe când erau încă în sânul matern: și întânirea lor marchează începutul timpului mesianic.

3. „Atunci am zis: «Iată, vin – în sulul cărţii este scris despre mine – ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»”
Dumnezeu nu vrea nici jertfe de animale, nici ofrande, nici arderi de tot, subliniază autorul sacru (cf. Ps 40; Ps 50; Is 1,11). El refuză să i se aducă sacrificii. Înaintea lui însă este o jertfă duhul smerit și cântarea de laudă, înaintea lui este plăcută ascultarea glasului său și împlinirea voinței sale. Mântuirea se realizează prin împlinirea voinței lui Dumnezeu (cf. Deut 4,1). Cine însă poate să-și asume acest act de profundă ascultare? Nici un om nu poate să facă aceasta! Nici unul, deoarece toți oamenii sunt păcătoși.
Milostivirea lui Dumnezeu este fără măsură. De aceea, Dumnezeu a promis și apoi l-a trimis în lume pe omul fără păcat, unicul în stare să-și însușească actul de profundă împlinire a voinței sale divine. Isus este acest om. El este Fiul lui Dumnezeu coborât din cer nu pentru a împlini voința sa, ci voința celui care l-a trimis, voința Tatălui ceresc (cf. In 6,38).
Autorul sacru al Scrisorii către Evrei așează „da-ul” lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, încă din veșnicie. Cristos acceptă întruparea și misiunea sa mântuitoare mai înainte de a-și începe viața în mijlocul oamenilor. De două ori, însușindu-și cuvintele psalmistului, el afirmă ascultarea sa totală față de Tatăl: „Iată, vin ca să fac voința ta, Dumnezeule” (Ev 10,7.9; cf. Ps 40,7-9), și această ascultare față de voința lui Dumnezeu devine cheia de înțelegere și a întrupării și a pătimirii sale. Isus decide să vină în mijlocul oamenilor - ca Dumnezeu cu noi - iar în trupul său împlinește în mod tainic și pentru totdeauna voința lui Dumnezeu, împlinește sfințirea noastră.

Cuvinte cu noimă
Textul din Scrisoarea către Evrei (10,5-10) ne conduce până în veșnicia lui Dumnezeu, în sânul familiei divine, unde printr-un incredibil dialog de iubire, înainte de a începe aventura sa pământească, Fiul acceptă întruparea și misiunea sa între oameni. Printr-un act de perfectă ascultare față de Tatăl, acceptă să facă din viața sa o jertfă existențială, care se va împlini în moarte și în înviere: „Iată, vin ca să fac voința ta, Dumnezeule” (Ev 10,7.9; cf. Ps 40,7-9). Acest infinit „da” de iubire față de Dumnezeu și față de om își găsește ecoul în plan omenesc într-un alt „da” perfect de ascultare și de iubire: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Întâlnirea, fuziunea acestor doi „da” a făcut posibilă minunea Crăciunului. Acel „Iată-mă!” al Fiului, rostit din veșnicie, îl va însoți pe Isus în fiecare gest și în fiecare moment al existenței sale pământești, și va ajunge la apogeul său când se va oferi ca jertfă pe cruce. Tot la fel, acel „Iată-mă!” al Mariei - care exprimă ascultarea credinței sale - îi va răsuna fără încetare în inimă în timpul vieții sale și se va desăvârși când ea, pe Calvar, va fi intim asociată la jertfa fiului. În fiecare Euharistie - care actualizează dăruirea supremă a lui Cristos și a mamei sale lui Dumnezeu - cei doi „Iată-mă!” de iubire se împlinesc de fiecare dată, pentru a transforma existența noastră într-o jertfă plăcută lui Dumnezeu.
În rugăciunea Bucură-te Marie, recitată cu atenție și cu calm, putem să observăm o sinteză a caracteristicilor lui Isus și ale mamei sale, evidențiate în Evanghelie nu în mod rece, ci cu emoție și cu entuziasm.
Sursa: www.qumran2.net

Reflecții
Milostivirea lui Dumnezeu este fără măsură. De aceea, Dumnezeu a promis și apoi l-a trimis în lume pe omul fără păcat, unicul în stare să însușească actul de profundă împlinire a voinței sale divine. Isus este acest om. El este Fiul lui Dumnezeu coborât din cer nu pentru a împlini voința sa, ci voința celui care l-a trimis, voința Tatălui ceresc.
Isus decide să vină în mijlocul oamenilor - ca Dumnezeu cu noi - iar în trupul său împlinește în mod tainic și pentru totdeauna voința lui Dumnezeu, împlinește sfințirea noastră.
Trimiteți un comentariu