miercuri, 4 mai 2016

O prezență nouă - Înălțarea Domnului (Anul C)

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI
„O prezență nouă”
Fap 1,1-11; Ps 46; Ev 9,24-28;10,19-23; Lc 24,46-53

Sărbătoarea Înălțarea Domnului încheie calea pe care Isus Cristos a parcurs-o acum două mii de ani pe acest pământ, reprezintă împlinirea misiunii sale mântuitoare între oameni și marchează începutul activității evanghelizatoare a discipolilor.

Pentru a vedea semnificația acestei sărbători și pentru a medita consecințele acesteia în viața noastră de credință, vă invit să ne lăsăm călăuziți în mod deosebit de evanghelistul Luca și de mărturiile primilor creștini. Vom vedea mai întâi câteva aspecte legate de înțelesul sărbătorii de astăzi; apoi, ne vom lăsă călăuziți de mărturia primilor creștini consemnată în prima lectură luată din Cartea Faptele Apostolilor; desigur, un spațiu deosebit, îl vom dedica misterului Înălțării la cer a Domnului nostru Isus Cristos.

Sărbătoarea Înălțării Domnului
Primii creștini au înțeles că există o unitate profundă între Învierea lui Isus, Înălțarea sa la dreapta Tatălui și Coborârea Duhului Sfânt. De fapt, chiar de la început, ei au văzut și au celebrat aceste trei mari sărbători ca pe unicul mare mister al mântuirii. Este semnificativ faptul că Sărbătoarea Înălțării Domnului în a patruzecea zi de la înviere este menționată în Constituțiile Apostolice, scrise între anii 375-378. Spre sfârșitul secolului al IV-lea, la Ierusalim și mai ales la Alexandria, cele patruzeci de zile de după Paști, zile de sărbătoare, marcate de bucuria pascală a învierii lui Isus Cristos, se încheiau exact cu Sărbătoarea Înălțării Domnului. Lecturile pe care le-am proclamat la această liturghie – prima lectură din Cartea Faptele Apostolilor și textul din evanghelie despre înălțarea lui Isus la dreapta Tatălui – sunt menționate în lecționar chiar din secolul al V-lea.

Mărturia primilor creștini
Au trecut patruzeci de zile de când am sărbătorit Învierea lui Isus Cristos. În această perioadă de timp, liturgia Bisericii ne-a călăuzit și ne-a apropiat de momentele pe care Isus înviat le-a trăit împreună cu discipolii săi. Patruzeci de zile reprezintă o perioadă relativ scurtă, dar foarte importantă. Luca mărturisește cum în aceste patruzeci de zile de după înviere, discipolii au recitit întreaga viață a Învățătorului lor în lumina Scripturilor și au meditat asupra învățăturilor primite, au meditat - de data aceasta - în lumina învierii lui Isus. În această perioada, discipolii au revăzut misterul vieții lui Isus, l-au înțeles mai bine și s-au pregătit pentru misiunea vieții lor. Fiind în contact cu Isus înviat, discipolii s-au pregătit și ei patruzeci de zile; au urmat și ei modelul lui Isus, care s-a pregătit patruzeci de zile în pustiu, înainte de a-și începe activitatea sa publică.

Am putea spune că aceste patruzeci de zile sunt ca o trecere de la timpul lui Isus – cei aproximativ 33 de ani pe care Mântuitorul i-a trăit pe acest pământ – la timpul Bisericii, timp care a început acum două mii de ani. Aceste patruzeci de zile de la Sărbătoarea Paștelui la Sărbătoarea Înălțării Domnului scot foarte bine în evidență atât împlinirea mântuirii, cât și începutul vestirii evangheliei pe toată fața pământului.

Cu o atenție deosebită, evanghelistul Luca a consemnat și ce s-a întâmplat atunci când Isus era prezent fizic în mijlocul oamenilor, a relatat și aparițiile lui Isus înviat, a descris și începuturile noii comunități creștine.

În Cartea Faptele Apostolilor – din care a fost proclamată prima lectură - înălțarea la cer nu este un eveniment separat de învierea lui Isus, ci este un mod diferit prin care Luca prezintă încoronarea misterului mântuirii de către Isus Cristos. Să observăm cu atenție modul în care el prezintă misterul lui Isus și prin care ne spune că așa cum învierea lui Isus realizează o trecere de la moarte la viață, la fel înălțarea lui Isus se referă la trecerea de aici, de pe pământ, dincolo, în ceruri.

Luca prezintă înălțarea lui Isus în slava cerească într-un mod simplu și clar; de altfel, el este singurul autor din Noul Testament care prezintă acest mister. Pentru Luca, universul era descris în expresia „pământul și cerul”, expresie în care „pământul” era considerat locuința oamenilor, iar „cerul” era contemplat ca locuința lui Dumnezeu. După ce a trăit pe pământ, între oameni, Isus s-a înălțat la cer, acolo unde este locuința lui Dumnezeu și de unde a venit, atunci când s-a întrupat în sânul neprihănit al Fecioarei Maria. Înălțarea la cer arată de fapt împlinirea misiunii lui Isus între oameni, misiune care i-a fost încredințată de Tatăl ceresc.

Întoarcerea lui Isus la Tatăl nu arată o îndepărtare de discipolii săi și de oameni, ci confirmă o continuare a misiunii sale prin intermediul acestora. Întoarcerea sa în ceruri, locul simbolic în care se află Dumnezeu, subliniază o deplină comuniune cu Dumnezeu Tatăl. Este important de notat că Învierea, Înălțarea și Rusaliile au loc în apropiere de Ierusalim, cetatea sfântă, locul mântuirii, de unde discipolii vor pleca pentru ca să vestească oamenilor convertirea și iertarea păcatelor.

Înălțarea lui Isus la cer – așa cum este descrisă în liturgia de astăzi – este prezentată într-un cadru apocaliptic, un cadru care anunță că între inaugurarea împărăției lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor și împlinirea acestei împărății există un timp al Bisericii. În acest timp, Biserica are misiunea să continue opera lui Isus în lume. Dacă prin moartea și învierea lui Isus s-au împlinit promisiunile cuprinse în Scripturi cu privire la răscumpărare și la mântuire, odată cu înălțarea lui Isus la cer rămân să se împlinească alte două mari promisiuni, adică vestirea mântuirii la toate popoarele și coborârea Duhului Sfânt între oameni

Semnificația Înălțării Domnului Isus
Ce înseamnă pentru noi Sărbătoarea Înălțării Domnului? Care este înțelesul acestei sărbători și pentru noi, creștinii de astăzi? În ziua de 8 mai 2005, în cadrul omiliei ținută în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, chiar în ziua înscăunării sale ca episcop al Romei și ca papă, Benedict al XVI-lea spunea aceste cuvinte cu privire la semnificația Înălțării Domnului Isus:

Ce vrea să ne transmită Sărbătoarea Înălțării Domnului? Nu vrea să ne spună că Domnul a plecat într-un loc departe de oameni și de lume. Înălțarea lui Cristos nu este o călătorie în spațiu, către aștrii cei mai îndepărtați; de altfel, și aștrii sunt făcuți din elemente fizice, cum este făcut și pământul. Înălțarea lui Cristos ne spune că el nu mai aparține lumii trecătoare și nici morții care ne condiționează viața. Înseamnă că el aparține cu totul lui Dumnezeu. El – Fiul Veșnic – a dus ființa noastră umană până aproape de Dumnezeu, a dus cu sine trupul și sângele într-o formă transfigurată”.

Continuând omilia sa, prin cuvinte alese, Sfântul Părinte se adresa atunci celor care sărbătoreau Înălțarea Domnului, și se adresează și nouă, astăzi:
Omul își găsește locul în Dumnezeu; prin Cristos, ființa umană a fost introdusă chiar în viața lui Dumnezeu. Și deoarece Dumnezeu îmbrățișează și susține întregul univers, Înălțarea Domnului ne arată că Isus Cristos nu s-a îndepărtat de noi, ci că acum, fiind una cu Tatăl ceresc, este aproape de fiecare dintre noi, pentru totdeauna. Fiecare dintre noi poate să i se adreseze în mod direct; fiecare poate să-l invoce. Domnul ascultă întotdeauna glasul fiecăruia. Putem să ne îndepărtăm de el în mod interior. Putem să-i întoarcem spatele. El însă ne așteaptă întotdeauna, și este întotdeauna aproape de noi”.

„Voi sunteți martori”
Să ne îndreptăm din nou gândul și privirea spre evenimentul descris de Luca în evanghelia pe care am ascultat-o. După ce l-au văzut pe Domnul Isus îndreptându-se la Tatăl ceresc, cu mare bucurie și lăudând pe Domnul, discipolii s-au întors la Ierusalim și au inaugurat timpul misiunii lor, mai exact al evanghelizării neamurilor. Din acel moment și din acel loc, prezența lui Isus Domnul printre ei nu a mai fost o prezență fizică, limitată în timp și spațiu, ci a devenit o prezență spirituală, nelimitată. Așa cum le-a promis, Domnul Isus se va afla mereu în mijlocul lor, oricând și oriunde, dar nu fizic, cu trupul pe care ei l-au văzut și l-au atins, ci cu Spiritul său.

Toți discipolii își vor împlini întocmai misiunea încredințată lor de Domnul Isus. Ei vor predica oamenilor evanghelia și îi vor invita pe toți să-l preamărească pe Dumnezeu și să tindă fără încetare spre scopul pentru care au fost creați: bucuria de a vedea gloria lui Dumnezeu.

Prin și în Domnul Isus, bucuria de a vedea gloria lui Dumnezeu nu mai este un vis interzis, ca altă dată, ci este darul vieții fără de sfârșit. Prin și în Domnul Isus, fiecare dintre noi și fiecare om poate să-l găsească și să-l cunoască pe Dumnezeu.
Acum, calea este sigură. Calea este Isus Cristos.

Înălțarea Domnului în slava cerească împlinește dorința arzătoare pe care Dumnezeu a sădit-o în inima oricărui om, dorința după viața fără de sfârșit în casa Tatălui ceresc. Iar noi credem că acolo unde s-a înălțat Isus, în gloria cerească, tot acolo se află și cei dragi ai noștri care s-au împlinit, și tot acolo vom merge și noi, atunci când Dumnezeu ne va chema la sine. Amin.

Trimiteți un comentariu