luni, 18 iulie 2016

Cum să ne rugăm? - Duminica a XVII-a din Timpul de peste An (Anul C)

RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRU
„Cum să ne rugăm?”
Gen 18,20-32; Ps 137; Col 2,12-14, Lc 11,1-13

Cum se poate ajunge
la inima lui Dumnezeu Tatăl?
Preocupați de această întrebare,
cu toată simplitatea și încrederea,
discipolii doresc să afle de la Învățătorul lor
cum ar putea cunoaște mai bine
atât bunătatea lui Dumnezeu,
cât și marele dar al fraternității dintre oameni.
Înaintea lui Dumnezeu,
ce cuvinte să spună
și ce să ceară?





Contextul: Isus îi învață pe discipoli cum să se roage
În timpul călătoriei spre Ierusalim, Isus a dat discipolilor săi mai multe învățături și le-a arată cum să se roage. Evanghelistul Luca a consemnat trei modalități diferite de rugăciune - Tatăl nostru, parabola prietenului insistent și învățătura despre puterea rugăciunii – și a punctat într-un mod deosebit trei aspecte: obținerea pâinii de toate zilele, un bun de împărtășit cu ceilalți; iertarea reciprocă, o condiție necesară pentru obținerea păcii; invocarea insistentă a darului Duhului Sfânt, un har necesar pentru a căută mereu împărăția lui Dumnezeu.
Isus este Învățătorul. El îi învață pe discipoli cum să se roage.

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema rugăciunii.
  • În prima lectură, rugăciunea lui Avram este prezentată ca model de mijlocire la Dumnezeu: „Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? Poate că se află cincizeci de drepţi în cetate; oare îi vei nimici și nu vei suporta locul pentru cei cincizeci de drepți care sunt în ea?”
  • În lectura a doua, Paul vorbește despre misterul morții și al învierii lui Isus Cristos, mister care se află la baza oricărei rugăciuni creștine: „Dumnezeu v-a readus la viață împreună cu Cristos, iertându-vă toate nelegiuirile. El a șters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră și l-a anulat pironindu-l pe cruce”.
  • În evanghelie, Isus îi învață pe discipoli cum să se roage: „Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta! Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele și iartă-ne păcatele noastre pentru că și noi iertăm oricui ne greșește; şi nu ne duce în ispită!”


Perspectiva: „învaţă-ne să ne rugăm”, „Tată”, „oricine cere primeşte”

1. „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm”
A trecut ceva timp de când discipolii îl urmau îndeaproape pe Isus. Ei l-au văzut deseori rugându-se și au avut ocazia atât să admire felul său de a fi în comuniune cu Dumnezeu, cât și să vadă modul său de a vorbi cu el. De la o zi la alta, în inima lor se contura tot mai clar dorința de a afla și ei cum ar putea să se apropie de inima lui Dumnezeu Tatăl.

Unii discipoli știau că Ioan Botezătorul i-a învățat pe cei care-l urmaseră cum să se roage și cum să-și exprime dorințele și gândurile înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, cunoșteau anumite rugăciuni din Biblie, de la întâlnirile de sâmbăta, din sinagogă și de la anumite grupări religioase. Cunoșteau multe rugăciuni, dar nu erau încă destul de mulțumiți. Fascinați de legătura puternică pe care Isus o avea cu Tatăl ceresc, se întrebau: Cum ar putea să se apropie și ei tot mai mult de inima lui Dumnezeu? Ce ar trebui să spună sau ce ar trebui să facă pentru a călca pe urmele Învățătorului lor? Voind să se apropie cât mai mult de stilul său unic de rugăciune, discipolii i-au cerut lui Isus să le arate calea rugăciunii și să-i învețe cum să se roage ca el.

2. „Tată, sfinţească-se numele tău”
Fără să fi spus prea multe cuvinte, Isus i-a învățat pe discipoli rugăciunea Tatăl nostru. În prima parte a acesteia, el le-a spus că rugăciunea e dialog și recunoștință, împărtășire și angajament. Doresc să se apropie de chipul lui Dumnezeu Tatăl, să descopere măreția sa de Creator și Domn al oamenilor, să cunoască bunătatea și iubirea sa milostivă? Tatăl ceresc încetează de a mai fi inaccesibil, iar împărăția sa este acum prezentă în mijlocul oamenilor în cuvintele și în faptele Fiului Omului, adică în persoana sa. În tot ce au auzit și au văzut la el, pot să înțeleagă cum Dumnezeu se apropie de oameni și care sunt dorințele sale: sfințirea numelui său, manifestarea divinității pe pământ, împlinirea promisiunii sale prin venirea Împărăției în mijlocul oamenilor și împlinirea voinței sale mântuitoare.

În a doua parte a rugăciunii Tatăl nostru, Isus le-a arătat discipolilor cum să se preocupe de necesitățile zilnice: să ceară pâinea necesară pentru fiecare zi; să practice iertarea fraternă întotdeauna și fără măsură; să implore harul divin în momentele grele și de persecuție pentru a fi tari în credință.

Evanghelia notează că mesajul transmis de Isus discipolilor este foarte clar: este discipolul său acela care își trăiește și își oferă viața împlinind voința mântuitoare a Tatălui ceresc. Discipolul nu încearcă să-l mulțumească pe Dumnezeu. Nu este nevoie de așa ceva. Din contra, își încredințează existența în mâinile lui Dumnezeu și în slujba Împărăției sale. În orice moment din zi și din noapte, Tatăl ceresc este de partea discipolului și îi ascultă cuvintele. Nu îl lasă niciodată să plece cu mâinile goale. Îi oferă mereu pâinea și tot ce îi este necesar pentru viața zilnică: îi ascultă rugăciunea și îi destăinuie întotdeauna inima sa de Tată.

3. „Oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide”
Dorința după Dumnezeu și rugăciunea îl călăuzesc pe om spre izvorul harului și îi arată cum să ceară, ce să caute și de ce să bată la ușa milostivirii divine. Este necesară o anumită insistență. Oare dorința poate fi suficientă pentru a primi harul divin? Dorința omului nu are limite! Se află în continuă creștere. Nu are oare nevoie de rugăciune pentru ca să fie purificată? Și dacă există o dorință mare - apropierea de marele dar, de Duhul Sfânt - cât de importantă nu este rugăciunea?

Din ziua în care cerul s-a deschis asupra lui Isus din Nazaret, dialogul este mereu reînnoit, pâinea zilnică nu mai lipsește, iertarea fraternă este o realitate, iar rugăciunea este mai ascultată ca nicicând. Din acea zi, Isus este cel care se află la ușă și bate, iar cel care îi recunoaște vocea îi deschide și are bucuria de a-i vorbi și de a sta la masă împreună cu el.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, ocrotitorul celor ce nădăjduiesc în tine,
fără tine nimic nu e deplin, nimic nu e sfânt;
sporeşte-ţi îndurarea faţă de noi,
pentru ca, prin puterea şi sub călăuzirea ta,
astfel să ne folosim de bunurile trecătoare
încât să ne bucurăm încă de pe acum de cele veşnice”.

Gândurile mele
Dorința după Dumnezeu și rugăciunea îl călăuzesc pe om spre izvorul harului și îi arată cum să ceară, ce să caute și de ce să bată la ușa milostivirii divine.
Dorința omului nu are oare nevoie de rugăciune pentru ca să fie purificată?
Trimiteți un comentariu