miercuri, 31 august 2016

Sărăcia și slujirea - Duminica a XXIII-a din Timpul de peste An (Anul C)

DISCIPOLUL LUI ISUS
„Sărăcia și slujirea”

Înț 9,13-18; Ps 89; Fil1,9-10.12-17, Lc 14,25-33

Nu conta câți erau,
ci faptul că, împreună cu Învățătorul,
se aflau între săraci și bolnavi.
Era noua perspectivă
care începea să se contureze
tot mai clar.
Bucuriile și speranțele,
suferințele și încercările zilnice
îi apropiau pe discipoli de Isus
și îi uneau cu el în toate,
și în viață, și în moarte.
Sărăcia va deveni o comoară pentru ei,
iar slujirea se va transforma în puterea lor.

Contextul: urmarea lui Isus
Își îndrepta cu mare grijă atenția spre discipoli și le cerea să se întrebe cu toată sinceritatea dacă se găsesc și ei printre săracii care îl urmau. Isus le propunea învățături clare în care sublinia faptul că ei îl urmează numai atunci când împărtășesc cu el aceeași alegere de viață. Și alegerea lor trebuia să fie decisivă: primind cu bucurie învățăturile sale și urmându-l în sărăcie, vor trece prin poarta cea îngustă și vor avea parte cu el, Învățătorul lor. A fi discipolul său implică inevitabil primirea unui har deosebit și exprimarea unui răspuns cu totul liber. Vor avea o cale unică. Sărăcia lor va fi motivată întotdeauna de iubirea față de ceilalți, iar această alegere îi va conduce în mod inevitabil pe calea umilinței și a slujirii aproapelui.
Isus este Învățătorul. El îi invită pe discipoli să-l urmeze în sărăcie.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema căutării lui Dumnezeu și a urmării lui Isus.
  • În prima lectură, autorul biblic se întreabă: „Cine poate cunoaște planul lui Dumnezeu și cine se va gândi la ce vrea Domnul? Gândurile celor muritori sunt șovăielnice și cugetările noastre, nesigure”.
  • În a doua lectură, Paul îi cere lui Filemon să-l primească pe Onezim nu ca pe un sclav, ca mai înainte, ci „ca om” și „ca frate iubit”: „Dacă mă consideri părtaș în credință cu tine, primește-l ca pe mine însumi!”
  • În evanghelie, Isus spune celor care îl urmează: „Niciunul dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are nu poate fi ucenicul meu”.

Perspectiva: „multă lume”, „crucea”, „discipolul meu”

1. „Multă lume mergea după Isus”
În evanghelia pe care a scris-o, Luca povestește că erau mulți care îl urmau pe Isus. Între ei se găseau mai ales săracii și necăjiții, aceia care au găsit în învățăturile lui Isus raza de speranță a împărăției lui Dumnezeu, o împărăție care aparține celor săraci, asemenea lui Isus. Mulțimea credea într-adevăr că în împărăția lui Dumnezeu se intră foarte ușor. De altfel, un om oarecare - preocupat de soarta sa sufletească - s-a apropiat de Isus și l-a întrebat: „Doamne, câți se mântuiesc?” Răspunsul a fost prompt. Cei chemați la mântuire sunt mulți. Mai mult, toți sunt chemați, dar trebuie să treacă prin poarta cea îngustă care duce spre „sala ospățului”, mai întâi în comunitatea de credință, desigur, iar mai apoi în viața de veci.

Învățătura despre poarta cea îngustă îi pusese pe discipoli pe gânduri. Pentru Isus nu existau căi preferențiale, nici privilegiați. Existau discipoli care primeau cu toată inima învățăturile sale și care îl urmau cu fidelitate în viața lor zilnică. Calea sa cerea multă determinare. Era cu adevărat o alegere continuă și consecventă. Meditând asupra angajamentului lor și înțelegând că pe Învățătorul lor nu-l interesa numărul celor care veneau la el și îl urmau, discipolii se întrebau cu toată seriozitatea: a fi discipol înseamnă a fi sărac asemenea lui Isus? Oare și ei trebuie să stea împreună cu cei mai din urmă, între săraci, nevoiași și bolnavi?

2. „Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu”
Isus „se întoarce” spre discipoli și, ca și cum ar fi înțeles problema care îi frământa atât de mult, le cere să se întrebe dacă se află într-adevăr și ei printre cei săraci care îl urmează. Sunt ei în stare să facă o alegere radicală, fără compromisuri, și să-l urmeze din toată inima? Fiecare să se gândească la ziua în care a fost chemat „să fie discipolul său”. A-l alege pe el – divinul Învățător - înseamnă a-l iubi înainte de toate, chiar mai mult decât propria viață. Nu există o altă alternativă! Purtându-și propria cruce, adică suferințele și încercările zilnice, fiecare să se străduiască să fie împreună cu el, atât în viață, cât și în moarte.

Isus le cere discipolilor să se așeze și să se gândească la posibilitățile pe care le au. Înainte de a lua o hotărâre așa de mare, să calculeze bine și să vadă dacă au mijloacele potrivite pentru a-l urma. Este reputația lor de discipoli în joc. Este vorba de misiunea lor de credință. De aceea, este necesar să evalueze foarte bine alegerea pe care o vor face, și aceasta pentru a evita înfrângerea.

3. „Niciunul dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu”
Discipolii lui Isus înțeleg că chemarea lor este foarte importantă. Alegerea lor de credință pune totul în joc și merge până la renunțarea la bunurile personale, chiar până la oferirea propriei vieți. O astfel de alegere îi ajută să-și trăiască pe deplin misiunea și să-l urmeze în toate pe Învățătorul Isus. Sărăcia lor devine o comoară, iar slujirea totală se transformă în forța lor. Sunt calea pe care îl găsesc pe Isus și pe care îl urmează cu fidelitate. 

Sărăcia discipolului merge pas la pas cu iubirea și cu misiunea lui: este alegerea care îl conduce spre ceilalți și care îl ajută să se recunoască frate cu toți; este și dăruire de sine, și slujire a celuilalt. Asemenea sării care dă gust și ajută la conservare, sărăcia și slujirea devin adevărate valori ale discipolului lui Isus.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care l-ai trimis pe Fiul tău
pentru a ne răscumpăra
şi a ne face copiii tăi adoptivi,
te rugăm, privește cu bunătate la fiii iubirii tale
şi dăruiește-le tuturor celor care cred în Cristos
libertatea adevărată şi moștenirea veșnică”.

Cugetările mele
Crucea creștină dezvăluie o iubire fără rezerve și o libertate nețărmurită. Unii o privesc sau o poartă aievea. Alții îi cercetează mesajul sacru. Doar discipolul ajunge să-i pătrundă taina care o învăluie.

Sărăcia discipolului lui Isus Cristos merge pas la pas cu iubirea și cu misiunea lui: este alegerea care îl conduce spre ceilalți și care îl ajută să se recunoască frate cu toți; este și dăruire de sine, și slujire a celuilalt.

Trimiteți un comentariu