vineri, 26 mai 2017

Mă rog pentru ei - Duminica a VII-a din Timpul Pascal (Anul A)


RUGĂCIUNEA SACERDOTALĂ
„Mă rog pentru ei”
Fap 1,12-14; Ps 26; 1 Pt 4,13-16; In 17,1-11

Discipolul Ioan a relatat
în evanghelia pe care a scris-o
rugăciunea cea mai profundă
rostită de Isus
înainte de dăruirea sa totală pe cruce.
Din acel moment,
calea este unică:
cunoașterea lui Isus Cristos
duce la cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl.
În afara lui Isus Cristos,
nu există o altă cale.

Contextul: rugăciunea lui Isus pentru discipoli
Discipolul iubit, Ioan a redactat în evanghelie texte cu adevărat profunde. Unul din aceste texte prezintă chiar ceea ce a spus și a făcut Isus la ultima sa Cină pascală. În acea ultimă seară, Isus le-a arătat discipolilor calea privilegiată a iubirii (dăruirea de sine prin spălarea picioarelor) și iubirea totală față de cei dragi (reprezentată în bucățica de pâine dată lui Iuda, care îl trădase). Acum, în rugăciunea sacerdotală, ridicându-și ochii spre cer, Isus le-a dezvăluit celor dragi izvorul iubirii: misterul inefabil al Fiului și al Tatălui. Apoi, privind spre discipolii săi, pe care i-a plăcut să-i numească prieteni și frați, s-a rugat Tatălui pentru fiecare dintre ei.
Isus este Fiul lui Dumnezeu. El le destăinuie discipolilor săi misterul lui Dumnezeu Tatăl.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema rugăciunii și a cunoașterii lui Dumnezeu.
În prima lectură, Luca prezintă întoarcerea discipolilor la Ierusalim și urcarea lor în camera de sus unde, în rugăciune, așteptau coborârea Duhului Sfânt: „Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu frații lui”.
În a doua lectură, Petru vorbește despre iminența întoarcerii lui Cristos și le amintește creștinilor cum să trăiască în acest timp de așteptare: „Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș sau hoț sau răufăcător sau ca intrigant; în schimb, dacă suferă ca un creștin, să nu se rușineze, ci să-l glorifice pe Dumnezeu pentru acest nume!”
În evanghelie, Ioan prezintă rugăciunea lui Isus, în care vorbește despre misterul lui Dumnezeu și despre prezența sa: „Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii!”

Perspectiva: „să te cunoască”, „numele tău”, „mă rog pentru ei”

1. „Viața veșnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos”
Se găseau toți, Învățător și discipoli, la celebrarea Paștelui, în sala de sus. Și în timp ce dialogul ajungea la un moment foarte important, Isus a deschis în fața discipolilor un spectru de lumină ce conducea spre Gloria lui Dumnezeu și spre relația sa specială cu Tatăl. În acea ultimă seară, trăită împreună cu discipolii, le-a deschis acestora o fereastră tainică atât spre pătrunderea misterului inefabil al Fiului lui Dumnezeu și al Tatălui ceresc, cât și spre înțelegerea vocației lor de discipoli. Se poate spune că acea „fereastră” era spațiul tainic care îi ajuta pe discipoli să perceapă cu simțurile, dar mai ales cu ochii credinței, dialogul intim al Fiului cu Tatăl ceresc.

Ridicându-și ochii spre cer, loc al divinității, și numindu-l pe Dumnezeu „Abba”, Tată, Isus a destăinuit misterul unei relații unice, în care identitatea lui Dumnezeu se revelează în ființa Tatălui, iar identitatea lui Cristos se manifestă în ființa Fiului. Această relație va fi revelată peste puțin timp, deoarece era pe cale să sosească ceasul manifestării Gloriei lui Dumnezeu, adică ceasul în care Fiul lui Dumnezeu va fi înălțat pe cruce. În fața lui Isus, care vorbea despre cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat și despre misiunea Fiului Omului, ce puteau să gândească discipolii? În acel moment ar fi putut ei să înțeleagă oare jertfa totală a lui Isus pentru cei mulți, valoarea marelui dar al vieții veșnice, sensul Împărăției lui Dumnezeu, sau semnificația vocației de a trăi ca fiii ai lui Dumnezeu și ca frați?

2. „Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ținut cuvântul tău”
După ce le-a spus discipolilor că viața veșnică este cunoașterea Tatălui ceresc – singurul Dumnezeu adevărat – și a iubirii sale inefabile față de oameni, Isus a început să vorbească despre cunoașterea Tatălui. Dar odată ajunși la un punct care nu fusese niciodată trecut, subiectul nu putea fi pătruns cu minte, nici nu se lăsa aprofundat. Ajunseseră în fața misterului, iar întrebarea discipolilor era inevitabilă: „Cum poate cineva să-l cunoască pe Dumnezeu Tatăl?”

În evanghelie, discipolul Ioan a relatat în scris și ceea ce a auzit de la Isus în Cenacol, și ceea ce a înţeles după momentul crucii și al învierii, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. El a mărturisit: a-l cunoaște pe Tatăl ceresc înseamnă a-l cunoaște pe Isus Cristos, care s-a întrupat, iar a-l cunoaște pe Isus înseamnă a-l recunoaște în Fiul Omului pe Mesia, promis în Scripturi și venit în mijlocul oamenilor. A-l cunoaște pe Isus Cristos înseamnă a cunoaște ceea ce el a făcut. Și numai cunoscându-l pe Isus se poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl. Într-adevăr, dintre toți oamenii, numai Isus l-a glorificat pe Tatăl ceresc și a descoperit tuturor iubirea sa divină, prin cuvintele și faptele sale, dar mai ales prin jertfa vieții sale. Prin crucea sa, Isus le-a destăinuit oamenilor cine este Tatăl ceresc și cât de mare este iubirea sa față de oameni.

3. „Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi”
Isus s-a rugat Tatălui ceresc pentru cei care au fost încredințați lui, pentru cei care au primit învățăturile sale și au descoperit chipul Tatălui pe chipul său. El a mijlocit pentru discipolii săi și le-a cerut să trăiască ca fii ai lui Dumnezeu și ca frați. Formând o singură comunitate, prin cunoașterea Tatălui și a unicului său Fiu, ei vor putea urma calea divinului lor Învățător și îi vor conduce şi pe ceilalți spre cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat.

Evanghelia și istoria sunt o mărturie a faptului că dorința exprimată de Isus în rugăciunea sacerdotală a început să se împlinească odată cu venirea Duhului Sfânt. Cu ajutorul harului divin, discipolii au pătruns taina rugăciunii din Cenacol și s-au apropiat tot mai mult de cunoașterea misterului lui Isus Cristos și a lui Dumnezeu. Astfel, ei au format prima comunitate creștină și s-au străduit să transmită și altora învățăturile primite de la divinul lor Învățător.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic,
fă-ne să tresăltăm de bucurie sfântă şi să ne desfătăm în aducere de mulțumire,
pentru că înălțarea lui Cristos, Fiul tău, înseamnă şi ridicarea noastră;
întărește-ne în speranța că şi noi, trupul său mistic,
vom ajunge, precum suntem chemați,
la slava în care a intrat el, mergând înaintea noastră”.

Gândurile mele
Numai cunoscându-l pe Isus se poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl.
Cu ajutorul harului divin, discipolii au pătruns taina rugăciunii din Cenacol și s-au apropiat tot mai mult de cunoașterea misterului lui Isus Cristos și a lui Dumnezeu.
Trimiteți un comentariu